Dinamo a luat decizia în privința lui Edgar Ie. Verdictul acționarului Andrei Nicolescu

Dinamo a luat decizia în privința lui Edgar Ie. Verdictul acționarului Andrei Nicolescu
  • Publicat:

Dinamo București a luat o decizie în privința lui Edgar Ie, fotbalist care a fost protagonistul unei episod cel puțin ciudat, fără voia lui.

Acționarul Andrei Nicolescu a anunțat ce se va întâmpla cu fundașul în vârstă de 30 de ani, care a ajuns la București în iarnă dar care nu a reușit să convingă în echipa croatului Kopic.

Ce decizie a luat Dinamo în privința lui Edgar Ie

Edgar Ie, fundașul în vârstă de 30 de ani al celor de la Dinamo București, a fost protagonistul unui scandal imens, chiar înainte de meciul decisiv pentru evitarea retrogradării cu UTA Arad.

Întreaga controversă a pornit de la informația lansată de jurnalistul Daniel Șendre, potrivit căreia Dinamo l-a transferat, de fapt, pe Edelino Ie, fratele geamăn al lui Edgar.

Oficialii clubului din „Ștefan cel Mare” nu au reacționat decât după ce echipa antrenată de croatul Kopic a câștigat cu UTA Arad, scor 2-0, reușind să evite retrogradarea directă. Astfel, a fost emis un comunicat de presă în care s-a explicat că fotbalistul a primit un certificat internațional de transfer din Turcia, care a fost verificat FRF, FIFA, LPF și Inspectoratului General de Imigrări.

Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo București, a fost întrebat despre salariul pe care îl încasează Edgar Ie, întrucât s-a zvonit că acesta ar primi, lunar, câte 18.000 de euro.

„Se spun multe sume și se rostogolesc multe în spațiu public. El este bine plătit și este o decizie pe care o vom analiza. El nu justifică investiția, dar în iarnă e greu să iei jucători buni. Este un mare risc!”, a declarat Andrei Nicolescu, conform DigiSport.

Edgar Ie, fotbalist cu o carieră impresionantă

Edgar Ie a fost transferat la Dinamo București în iarnă, dar nu a reușit să convingă sub comanda croatului Kopic. Acesta a bifat opt apariții în tricoul „câinilor”, acumulând 435 de minute în teren, în toate competițiile.

În acest moment, fundașul central este cotat la suma de 1.7 milioane de euro, potrivit platformei de specialitate Transfermarkt.

De-a lungul carierei, Edgar Ie a evoluat la următoarele echipe: Academia lui Sporting Lisabona, Barcelona B, Villarreal, Belenenses, Lille, Nantes, Trabzonspor, Feyenoord și Bașakșehir.

Mai mult de atat, Edgar Ie, care a crescut la juniorii celor de la FC Barcelona, a apucat să debuteze pentru formația blaugrana într-un meci din Cupa Regelui, în anul 2014, când catalanii au reușit să cucerească trofeul. În perioada petrecută la Barcelona, lusitanul s-a antrenat cu jucători de legendă precum Luis Suarez, Leo Messi sau Neymar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×